Distro Way

De la Wiki.lug.ro
Versiunea din 13 decembrie 2007 01:24, autor: Wolfy (Discuție | contribuții) (RedHat / Fedora)

Salt la: navigare, căutare

GNU/Linux este un sistem de operare deosebit de versatil. E un lucru foarte bun, desigur, dar ca orice lucru foarte bun, are şi părţile lui neplăcute. În cazul nostru este vorba de apariţia unei adevarate "babilonii" de distribuţii, care fac aceleaşi lucruri (de exemplu setarea interfeţei de reţea) în fel şi chip, făcând viaţa administratorilor de sisteme un infern. O să încercăm aici să echivalăm (pe cât este posibil) comenzile necesare pentru configurarea diverselor sisteme bazate pe Linux.

Manager-ul de pachete

Sistemul de management

Gentoo

Sistemul de management al pachetelor se numeşte portage. Este inspirat din ports, întâlnit la sistemele de operare BSD-like. Deosebirea majoră faţă de alte managere este că aplicaţiile sunt instalate în general din surse şi nu din binare. Acest lucru permite un control riguros al capabilităţilor dorite de la aplicaţiile instalate, prin folosirea variabilei USE. Un exemplu destul de comun este eliminarea dependenţelor nedorite faţă de pachete care nu ne sunt necesare. Să luăm cazul postfix (un server SMTP). Acest server are posibilitatea să folosească MySQL pentru tabelele de lookup. Să presupunem că nu ne interesează această capabilitate (sau dimpotrivă, ne interesează). În primul caz vom executa "USE=-mysql emerge postfix", în cel de-al doilea "USE=mysql emerge postfix". Managerul de pachete se va adapta şi ne va genera un postfix care nu are ca dependenţă biblioteca libmysqlclient (în primul caz), fie se va asigura că în sistem există şi libmysqlclient. Cum rezolvă un astfel de caz un manager de pachete care foloseşte pachete gata compilate? Ar fi vreo patru cazuri:

  • 1) nu ne oferă deloc opţiunea de MySQL (şi atunci trebuie compilat manual)
  • 2) ne obligă să avem suport pentru MySQL, chiar dacă nu avem nevoie de el
  • 3) sunt furnizate pachete care să acopere toate cazurile posibile (foarte greu de aplicat în cazul în care există multe opţiuni posibile)
  • 4) poate avem norocul ca aplicaţia noastră să fie plug-abilă şi atunci managerul de pachete ne va furniza pachete separate cu fiecare plugin în parte (cum este de exemplu PHP)

Criticii spun că acest sistem de management al pachetelor este foarte lent (ceea ce e şi normal, având în vedere că se compilează fiecare pachet în parte).

RedHat

Programul low-level cu care se face managementul pachetelor la RedHat / CentOS / Fedora este numit rpm. Acesta permite instalarea, ştergerea, actualizarea şi interogarea pachetelor (instalate sau nu) asupra informaţiilor despre acestea. Aceste informaţii se referă între altele la nume (evident :) ), data şi locul unde a fost creat pachetul, spaţiul ocupat, packager, vendor, sursa originală, licenţă, o descriere sumară şi una completă, lista completă a resurselor adaugate in sistem la instalare (provides), a celor necesare pt funcţionare (requires), a fişierelor care vor fi adăugate sistemului şi arhitectura de procesor pe care lucrează. Documentaţia şi fişierele de configurare sînt specificate separat şi pot fi accesate direct utilizînd parametri specifici. Toate fisierele sînt însoţite de o sumă de control (MD5) şi atribute precum proprietar, drepturi de acces şi data creării, ceea ce facilitează verificările de securitate şi detectarea alterărilor. In plus la instalare/dezinstalare/upgrade fişierele de configurare pot fi manipulate diferit atunci cînd se detectează că au fost modificate de către utilizator, evitîndu-se astfel suprascrierea accidentală.

In Redhat Enterprise pînă la versiunea 4 inclusiv, managementul high-level al pachetelor se face cu utilitarul up2date (care are şi un frate grafic, bazat pe Gnome). Acest utilitar este conceput să acceseze reţeaua RHN (RedHat Network) prin care RedHat distribuie informaţii către clienţii săi. In Centos si Fedora, precum şi în Redhat Enterprise Linux incepind cu versiunea 5.0, managementul high-level (in mod text) se face cu yum, a cărui denumire vine de la Yellow Dog Updater. Pentru mai multe informaţii, recomandăm pagina originară a proiectului, [1]. yum are următoarele funcţii de bază:

  • listare pachete (instalate / disponibile în repositories) (comanda list)
  • afişarea informaţiilor despre unul sau mai multe pachete (comanda info)
  • căutarea unui pachet sau a unui cuvint in descrierea pachetelor şi a elementelor oferite de pachete (asa numitele provides) (comanda search)
  • instalarea unuia sau mai multor pachete şi a tuturor dependenţelor sale/lor, inclusiv prin specificarea unui element oferit de către pachet fără a fi necesară cunoaşterea in avans a numelui pachetului. Spre pildă se poate cere instalarea unei anumite biblioteci sau a unui program doar prin specificarea numelui fişierului respectiv, fara a fi nevoie să ştim din ce pachet face parte (comenzile install şi localinstall)
  • ştergerea unuia sau mai multor pachete simultan cu a tuturor pachetelor care depind de el[e] (comanda delete)
  • upgradarea unuia sau mai multor pachete (comenzile update şi localupdate)

Toate comenzile fac automat şi verificarea sumei de control şi a semnăturii pachetelor, în afara cazului că această ultimă verificare este explicit dezactivată.

Pentru yum au fost scrise numeroase plugin-uri care permit diverse operaţii suplimentare, precum:

  • alocarea de priorităţi diferitelor repository-uri: atunci cind există surse multiple de unde poate fi adus un pachet, cele provenite din repository-uri cu prioritate mai mare fiind preferate (priorities)
  • protejarea pachetelor provenite din distribuţie: nu se permite înlocuirea lor de către pachete cu acelaşi nume provenite din alte repo (protectbase)
  • alegerea repository-ului de unde se face cel mai rapid download (fastestmirror)
  • yum-merge-conf, plugin care permite contopirea fişierelor de configurare existente cu cele nou instalate (.rpm{save /new}); se poate face diff între fisiere, alegerea unei anume versiuni sau lansarea unui shell pentru modificari mai ample
  • installonlyn - limitează numărul maxim de kernele care pot coexista la un moment dat; implicit se păstrează cele mai recente două versiuni
  • yum-changelog - permite vizualizarea Changelog-ului înainte/după update
  • yum-plugin-kmdl - încearcă să menţină sincronizarea între pachetele kernel şi modulele de kernel suplimentare instalate din alte repo
  • yum-protect-packages protejează de suprascriere anumite pachete importante. Implicit este vorba despre rpm, python, yum, glibc dar se pot adăuga şi altele
  • yum-security filtrează pachetele, alegînd şi instalînd doar cele marcate ca fiind update-uri care rezolvă probleme de securitate. Scopul este limitarea numărului de modificări la doar cele esenţiale, pentru a evita astfel eventuale probleme şi instabilităţi


Pentru cei care preferă metode grafice de administrare există

  • system-config-packages (cunoscut si ca pirut -- se pronunţa ca şi pirate - în RHEL5, Centos 5 şi versiunile noi de Fedora) -- inclus în distribuţie
  • kyum -- disponibil în Fedora EPEL pt RHEL 5/ Centos 5 şi în Fedora Everything
  • yumex -- disponibil în Centos Extras pentru RHEL 4 / Centos 4, Fedora EPEL pt RHEL 5/ Centos 5 şi respectiv în Fedora Everything

Menţinerea permanentă de către rpm a unei baze de date (în format BerkeleyDB) cu informaţii complete asupra pachetelor instalate face ca managementul să fie foarte eficient. yum este scris în cea mai mare parte în python, ceea ce ii oferă o mare flexibilitate, dar pînă de curînd viteza cu care se rezolvau dependenţele nu era punctul lui forte (punctul forte era funcţionarea în arhitecturi multi-lib aka mixte 32/64 de biţi). Depsolverul a fost însă rescris iar viteza sa actuală a devenit cu mult mai bună decît era in trecut.

Slackware / Bluewhite64

Pachetele Slackware / Bluewhite64 cuprind aplicaţii binare arhivate tar şi compresate gzip. Ele au extensia .tgz şi se manipulează cu:

  • 1) pkgtool - este un program bazat pe meniuri dialog cu o interfaţă intuitivă care permite instalarea, dezinstalarea sau listarea fişierelor unui pachet, precum şi vizualizarea unei scurte descrieri a acestuia
  • 2) installpkg - utilitar în linie de comandă care permite instalarea pachetelor noi. Apelat fără nici o opţiune, un pachet instalat anterior va fi suprascris fără atenţionare. Opţiunea -warn vine în ajutor listând fişierele care urmează a fi suprascrise, corespunzator cu pachetul respectiv.
  • 3) upgradepkg - asemănător lui installpkg cu diferenţa că dezinstalează mai întâi pachetul vechi după care îl instalează pe cel nou
  • 4) explodepkg - extrage conţinutul unui pachet în directorul curent. Este echivalent cu tar -zxf nume_pachet şi este util pentru examinarea fişierelor înainte de instalare
  • 5) makepkg - împachetează conţinutul directorului curent în format .tgz
  • 6) rpm2tgz şi rpm2targz - utile pentru transformarea pachetelor RPM în pachete native .tgz. Aceste comenzi, dacă sunt combinate cu explode, aduc informaţii despre fişierele conţinute în pachetul RPM

Utilitarele folosesc o bază de date cu înregistrări text pe calea /var/log/packages (pentru pachete instalate) sau /var/log/removed_packages (pentru cele dezinstalate).

Ce e bine să ştiţi:

  • 1) Instalarea pachetelor se face orb, fără a se ţine seama de dependenţe şi versiuni de biblioteci. Folosiţi doar pachetele corespunzatoare distributiei! Versiunea o puteţi afla cu:
cat /etc/slackware-version
cat /etc/bluewhite64-version
  • 2) Actualizarea pachetelor presupune reinstalarea acestora, nu şi a bibliotecilor de care depind.
  • 3) Folosiţi -warn înainte de instalare sau --dry-run înainte de actualizare. Faceţi backup mai ales pachetelor venite pe distribuţii vechi, care se găsesc mai greu azi.

Mai multe informaţii găsiţi la http://www.slackware.com.ro/carte/package-management-package-utilities.html.

Repository

O distribuţie vine în general cu o colecţie destul de largă de aplicaţii, care pot fi furnizate pe suport CD (odată cu distribuţia), repository-uri oficiale şi repository-uri de la terţe persoane (aşa numitele 3-rd party). În cele mai multe cazuri repository-urile aflate în Internet sunt disponibile şi pe mirror-uri locale (pentru un acces mai rapid la ele). Majoritatea distribuţiilor permit alegerea explicită a mirror-ului de unde vrem să se descarce pachetele când instalăm vre-un program.

Gentoo

La sistemele Gentoo-based există două tipuri de repository-uri:

  • 1) tree-ul portage, care conţine informaţii generale (metadata) legate de pachete (cum ar fi dependenţe, patch-uri, locul de unde poate fi descărcat codul sursă, etc)
  • 2) distfiles (care sunt sursele propriu-zise)

Ambele repository-uri se configurează modificând corespunzător fişierul /etc/make.conf: 

SYNC="rsync://rsync.ro.gentoo.org/gentoo-portage"
GENTOO_MIRRORS="http://gentoo.mirrors.lug.ro/gentoo"

Slackware / Bluewhite64

Deoarece distributia nu contine instrumente pentru rezolvarea automata a dependentelor si nu pune la dispozitie un sistem automat pentru descarcarea si instalarea acestora, aplicatii terte vin sa completeze aceste lipsuri. Ele sunt impartite in:

  • 1) Instrumente bazate pe repozitorii dar care nu satisfac dependente (repository-based tools)

slackpkg - inclus pe al doilea CD al distributiei incepand cu versiunea 9.1, este un instrument automat pentru managementul pachetelor. Poate instala si actualiza pachete prin retea din repozitorii oficiale Slackware.

  • 2) Instrumente care satisfac dependente

Swaret - ca si slakpkg, este o aplicatie care cauta, instaleaza si actualizeaza pachete prin retea. Poate cauta in repozitorii terte cum ar fi LinuxPackages.net si e capabila sa-si instaleze automat bibliotecile dependente.

slapt-get si versiunea GTK gslapt - aplicatie care incearca sa emuleze apt-get folosind instrumentele native Slackware (installpkg, upgradepkg, removepkg).

Portpkg - este o aplicatie similara cu emerge pe sistemele Gentoo - descarca si compileaza sursele unui program, apoi il instaleaza, bazandu-se pe informatiile continute in asa numitele ports tree. In mod traditional, adaugati programe pe un sistem Slackware, fie instaland un pachet gata facut, fie generati codul binar compiland sursele acestora in mod manual. In timp ce prima metoda ar putea sa nu va satisfaca, a doua ofera un deplin control asupra codului rezultat prin aceea ca puteti alege exact optiunile de compilare dorite. Portpkg este undeva la mijloc: are o interfata asemanatoare cu installpkg si in acelasi timp, un sistem de scripturi pe care sistemul le foloseste la compilare si care va ofera mai mult control.

Sincronizare

Unele distribuţii au nevoie de o actualizare periodică a arborelui cu metadate, pentru reîmprospătarea informaţiilor la aplicaţiile nou introduse în repository, update-uri, etc.

Gentoo

emerge -v --sync

Actualizarea sistemului

Gentoo

emerge -v --sync && emerge -D --newuse world && etc-update

Cu etc-update se corectează eventualele incompatibilităţi în fişierele de configurare între diferitele versiuni ale unui anumit pachet.

RedHat Enterprise anterior versiunii 5

up2date -u

RedHat Enterprise 5, Centos, Fedora

yum update

Căutare

Gentoo

La căutare se poate folosi doar un fragment din numele programului. De exemplu: 

emerge -s postfix

va returna: 

*  mail-mta/postfix
     Latest version available: 2.4.6-r1
     Latest version installed: 2.4.6-r1
     Size of files: 2,878 kB
     Homepage:      http://www.postfix.org/
     Description:   A fast and secure drop-in replacement for sendmail.
     License:       IPL-1

*  sec-policy/selinux-postfix
     Latest version available: 20070928
     Latest version installed: [ Not Installed ]
     Size of files: 415 kB
     Homepage:      http://www.gentoo.org/proj/en/hardened/selinux/
     Description:   SELinux policy for postfix
     License:       GPL-2

*  www-apps/postfixadmin
     Latest version available: 2.1.0
     Latest version installed: [ Not Installed ]
     Size of files: 156 kB
     Homepage:      http://high5.net/postfixadmin/
     Description:   Postfix Admin is a Web Based Management tool for Postfix [...]
     License:       MPL-1.1

Instalare

Gentoo

Sintaxa generală este: 

emerge NUME_PROGRAM

În cazul în care apare vreo dependenţă nerezolvată, emerge va instala toate pachetele de care are nevoie sau le va actualiza pe cele care sunt prea vechi pentru a putea fi folosite.

Actualizare

Gentoo

Actualizarea unui pachet în Gentoo se rezumă la reinstalarea acestuia. emerge va instala noul pachet PESTE cel vechi, după care va şterge fişierele din vechiul pachet a căror timestamp corespunde cu ce informaţii despre vechiul pachet are portage în metadate. De exemplu: 

emerge postfix

va suprascrie "/usr/sbin/postfix", care din acest moment are un timestamp mai nou decat ce ştie vechea versiune despre acesta (şi din acest motiv va considera că nu-i aparţine, prin urmare nu-l va şterge la uninstall).

Dezinstalare

Gentoo

Atenţie, dezinstalarea din Gentoo nu ţine cont de dependenţe. Dacă aveţi un postfix cu suport mysql şi dezinstalaţi mysql sistemul NU VA EMITE NICI UN AVERTISMENT legat de dependenţe. Bineinţeles că postfix va înceta să mai funcţioneze. Sintaxa este: 

emerge --unmerge NUME_PROGRAM

Cui aparţine acest fişier?

Întrebare grea, mai ales dacă trebuie să afli această informaţie de la un sistem pe care nu-l cunoşti.

Gentoo

E nevoie de un pachet special, numit gentoolkit. După ce îl instalaţi, rulaţi comanda de mai jos: 

equery b /usr/sbin/postfix

RedHat

rpm -qf /nume/fisier

Repararea sistemului

În cazul în care ai actualizat/şters anumite pachete/fişiere sistemul poate deveni instabil. Cele mai multe distribuţii pun la dispoziţie diverse utilitare de reparare a sistemului.

Gentoo

revdep-rebuild [-p]

Va căuta dacă există fiecare bibliotecă de care are nevoie fiecare binar în parte şi dacă este versiunea de care are nevoie. În caz contrar, face o listă cu toate pachetele care trebuiesc recompilate pentru a restabili integritatea sistemului. Fără parametrul -p le şi recompilează, nu se rezumă doar la afişearea listei. Deoarece verifică fiecare binar în parte, poate dura destul de mult o astfel de inspectare a sistemului.

Alte utilitare pentru restabilirea integrităţii sistemului, în cazul actualizării pachetului python, respectiv perl: 

python-updater
perl-cleaner

Configurarea reţelei

Setarea "ad-hoc" a parametrilor

Probabil comună oricarei distribuţii Linux (old way): 

ifconfig eth0 192.168.0.1 netmask 255.255.255.0
route add default gw 192.168.0.254
echo "nameserver 80.23.32.1" >> /etc/resolv.conf

Unde:

  • - eth0 este numele interfeţei de reţea
  • - 192.168.0.1 este IP-ul maşinii pe care o configurăm
  • - 192.168.0.254 este default gateway-ul
  • - 80.23.32.1 este serverul de nume

O metodă mai nouă este folosirea comenzii ip din pachetul iproute2. Cu această comandă se pot gestiona mai bine adresele IP, deoarece permite adaugarea/ştergerea de adrese IP pe/de pe o interfaţă fără a mai folosi alias-uri (eth0:alias).

De exemplu: 

ip address add 192.168.15.1/24 dev eth0
ip address del 192.168.15.1/24 dev eth0
ip route add default via 192.168.15.254

În plus, ip mai permite managementul tabelei ARP ('ip neighbor'), managementul tunelelor IP-IP sau GRE ('ip tunnel'), managementul de "rules" pentru folosirea de tabele de routing multiple ('ip rule'), etc. Mai multe informaţii despre ip aici:, sau Google.

Atenţie, exemplele sunt arbitrare.

Configurarea persistentă

Gentoo

Fişierul de configurare pentru reţea este /etc/conf.d/net Sintaxa este următoarea: 

config_eth0=( "192.168.0.1 netmask 255.255.255.0" )
routes_eth0=( "default via 192.168.0.254" )

Nameserver-ele se introduc în /etc/resolv.conf

Dacă în sistem există o placă de reţea şi nu doriţi să o folosiţi, introduceţi 

config_eth1=( "null" )

În caz contrar există riscul să i se aloce un IP prin DHCP.

Exemplu pentru o placă wireless (chipset ATHEROS), cu wpa_supplicant: 

modules=( "wpa_supplicant" )
wpa_supplicant_ath0="-Dmadwifi"
iwconfig_ath0="mode managed freq 2.412G rate auto rts 250 frag 512 txpower 18"
config_ath0=( "192.168.0.1 netmask 255.255.255.0" )
routes_ath0=( "default via 192.168.0.254" )

Crearea unui bridge (util pentru utilizarea cu un virtualbox): 

config_eth0=( "null" )

tuntap_tap0="tap"
config_tap0=( "null" )
tunctl_tap0="-u serghei"

bridge_br0="eth0 tap0"
config_br0=( "10.0.2.2/24" )
RC_NEED_br0="net.eth0 net.tap0"
brctl_br0=( "setfd 0" "sethello 0" "stp off" )
routes_br0=( "default gw 192.168.0.254" )

În Gentoo interfeţele de reţea sunt "ridicate" ca nişte servicii. De exemplu pentru eth0 trebuie creat un symlink la /etc/init.d/net.lo, după care trebuie adăugat net.eth0 în lista de servicii pornite la boot. 

ln -s net.lo /etc/init.d/net.eth0
rc-update add net.eth0 default

Dacă aţi modificat parametri unei interfeţe de reţea (în /etc/conf.d/net), o reîncărcaţi executând: 

/etc/init.d/net.eth0 restart

RedHat

Mare parte din fişierele de configurare pentru reţea se găsesc în /etc/sysconfig/network-scripts. Setările plăcilor de reţea sunt în /etc/sysconfig/network-scripts/ifcfg-ethN. Sintaxa este intuitivă: 

IPADDR=192.168.0.1
NETMASK=255.255.255.0
HWADDR=00:11:22:33:44:55

Atenţie, trebuie specificate corect adresele de Network si Broadcast (vezi Subnetting [2]). Parametrul HWADDR specifică MAC-ul plăcii de reţea respective, pentru cazul în care există în sistem mai multe plăci de reţea ce folosesc acelaşi driver. Atenţie şi aici, identificarea plăcilor pe baza HWADDR nu functionează prea bine. Pentru mai multe info, Google.

După modificarea acestor fişiere, se reporneşte tot subsistemul de reţea cu comanda service network restart sau /etc/init.d/network restart (cele două variante sunt echivalente).

Hint: de obicei, gateway-ul este păstrat în /etc/sysconfig/network.

Setările firewall-ului sunt păstrate în /etc/sysconfig/iptables. Nu se recomandă editarea manuală a acelui fişier, deoarece va fi încarcat cu iptables-restore; se recomandă construirea manuală a firewall-ului cu comenzi iptables, apoi salvarea regulilor cu comanda service iptables save.

Slackware / Bluewhite64

netconfig este un script interactiv care detecteaza si configureaza interfetele de retea. Rulati-l si urmati pasii de acolo daca aveti nevoie de o configuratie minima. Atentie, va suprascrie fisierele /etc/rc.d/rc.inet1.conf si /etc/resolv.conf. Daca netconfig nu da rezultate sau daca nu va multumeste, veti fi nevoiti sa editati fisierele de configurare.

Modulele le gasiti in /etc/rc.d/rc.modules. Slackware va uita in acest fisier si va incarca pe kernel orice va gasi acolo. Trebuie doar sa inlaturati comentariul pentru dispozitivul respectiv.

Fisierele de configurare pentru retea sunt /etc/rc.d/rc.inet1 si /etc/rc.d/rc.inet2. Primul configureaza parametrii retelei citind /etc/rc.d/rc.inet1.conf, al doilea porneste diverse servicii (inetd, NFS, bind, ssh, etc). Daca folositi mai mult de 6 interfete modificati MAXNICS in /etc/rc.d/rc.inet1.

Iata un exemplu de configurare pentru rc.inet1.conf: 

# Config information for eth0:
IPADDR[0]="10.75.16.251"
NETMASK[0]="255.255.255.0"
USE_DHCP[0]=""
DHCP_HOSTNAME[0]=""
# Config information for eth1:
IPADDR[1]=""
NETMASK[1]=""
USE_DHCP[1]="yes"
DHCP_HOSTNAME[1]=""
# Config information for test interface:
IFNAME[8]="eth0:test"
IPADDR[8]="10.75.17.251"
NETMASK[8]="255.255.255.0"
USE_DHCP[8]=""
DHCP_HOSTNAME[8]=""
# Default gateway IP address:
GATEWAY="10.75.16.254"

Daca USE_DHCP[interface] este "yes", celelalte setari sunt ignorate. Daca nu doriti sa setati o interfata, lasati campul "" gol.

Intreaga configuratie de retea se controleaza ruland /etc/rc.d/rc.inet1 cu argumentul start|stop|restart, daca aveti nevoie sa reporniti doar o interfata dati scriptului argumentul corespunzator interfetei (exemplu /etc/rc.d/rc.inet1 eth1_restart).

Daca folositi masina Slackware ca router, asigurati-va ca /etc/rc.d/rc.ip_forward are permisiuni de executie: 

chmod 755 /etc/rc.d/rc.ip_forward

Daca vreti sa ridicati rute mai speciale, puteti sa le adaugati la sfarsitul fisierului rc.inet1: 

echo '/sbin/route add -net 10.75.19.0 netmask 255.255.255.0 dev eth1' >> /etc/rc.d/rc.inet1

Firewall-ul este pornit de rc.inet2 ruland /etc/rc.d/rc.firewall. Acest fisier nu exista in mod implicit, trebuie sa-l faceti si sa-i dati permisiuni la executie: 

if [[ -f /etc/iptables.conf && -x /usr/sbin/iptables-restore ]]; then 
   /usr/sbin/iptables-restore < /etc/iptables.conf; fi

Ca si la celelalte distributii, serverele de nume se configureaza in /etc/resolv.conf.

Scripturile de startup

Pornirea/oprirea manuală a unui serviciu

Gentoo

/etc/init.d/postfix start
/etc/init.d/postfix stop

RedHat

service postfix start
service postfix stop

Adăugarea/eliminarea unui serviciu în/din autostart

Gentoo

rc-update add postfix default
rc-update del postfix

Daemonii care nu au script de service se pot porni/opri la boot/shutdown adaugându-i în "/etc/conf.d/local.start" şi/sau "/etc/conf.d/local.stop".

RedHat

chkconfig --level 35 postfix on
chkconfig --level 35 postfix off

Observaţie: "35" înseamnă runlevel-urile 3 şi 5. Vezi [3].

Alternativ, se poate folosi utilitarul ncurses numit ntsysv care permite configurarea tuturor serviciilor din runlevel-ul curent. Iar pentru cei care preferă GUI, există system-config-services care pe lîngă toate funcţiile lui chkconfig oferă şi detalii despre serviciile respective şi permite gestionarea separată a celor care au daemon propriu de cele lansate via xinetd.

Există în continuare şi metoda (complet nerecomandată) a editării manuale a symlinkurilor din /etc/rcN.d. A se folosi numai şi numai în cazul în care nici una dintre metodele standard mai sus descrise nu este disponibilă. Dacă nu ştiţi despre ce e vorba, uitaţi că aţi citit acest paragraf.

openSUSE 10+

chkconfig -s postfix
chkconfig -s postfix 35
chkconfig -d postfix

sau 

insserv -d postfix
insserv -r postfix

Dacă nu se specifică runlevel-ul, se va utiliza runlevels "Default-Start" din scriptul respectiv.

Adus de la „https://wiki.lug.ro/index.php?title=Distro_Way&oldid=4018”