KVM: Diferență între versiuni

Versiunea de la data 6 septembrie 2008 19:22

Acest ghid a fost publicat original de alexed sub numele "Windows Vista în Fedora 9" pe fedorauser.ro sub licență Creative Commons Generic. Articolul a fost preluat cu modificări, urmând a se adăuga la el în continuare după cum este nevoie.

Introducere

Ghidul se adresează:

• utilizatorilor VMware
• utilizatorilor VirtualBox
• utilizatorilor Linux care nu pot renunța la Windows din pricina unui program sau două care nu există decât pe Windows

Primele două categorii de utilizatori pot renunța liniștiți la VMware și VirtualBox, ocazie cu care scapă și de toate chinurile asociate fiecărei actualizări de kernel Linux. Ultima categorie va fi probabil surprinsă că poate rula Windows Vista într-o fereastră din Linux fără compromisuri.

Soluția propusă constă în KVM. Aceasta este o soluție de virtualizare bazată pe kernelul Linux. KVM este implementat ca un modul de kernel (kernel module) și este distribuit oficial în kernelul Linux începând cu versiunea 2.6.20. Este așadar principala soluție de virtualizare sub Linux.

KVM cuprinde mai multe subsisteme, fiecare distribuite sub o licență proprie:

• KVM kernel module: GPL v2
• KVM user module: LGPL v2
• QEMU virtual CPU core library (libqemu.a) și QEMU PC system emulator: LGPL
• Linux user mode QEMU emulator: GPL
• BIOS files (bios.bin, vgabios.bin and vgabios-cirrus.bin): LGPL v2 or later

Proiectul KVM este coordonat de Avi Kivity și a fost pornit ca un proiect open-source de firma Qumranet, firmă ulterior achiziționată de RedHat (sept. 2008).

Cerințe hardware

Înainte de a începe această aventură, e important de reținut că virtualizarea nativă oferită de KVM este disponibilă doar pe unele tipuri de procesoare, mai exact cele care includ una din următoarele tehnologii Intel-VT or AMD-V. Intel Core 2 Duo și ultimele procesoare AMD includ aceste tehnologii.

Tehnologia AMD-V e prezentă în procesoarele AMD Athlon 64 familia „F” și „G” pe socket AM2 nu 939, Athlon 64 X2 familia „F” și „G”, Turion 64 X2, Opteron 2nd generation[1] și 3rd generation[2], Phenom, și toate procesoarele mai noi.

Pentru a verifica dacă aveți suport pentru una dintre tehnologii executați în terminal următoarea comandă:

# grep vmx /proc/cpuinfo

Un rezultat pozitiv arată cam așa:

flags           : fpu tsc msr pae mce cx8 apic mtrr mca cmov pat pse36 clflush dts 
acpi mmx fxsr sse sse2 ss ht tm syscall nx lm constant_tsc pni monitor ds_cpl vmx est tm2 cx16 xtpr lahf_lm

Dacă nu vedeți nimic, înseamnă că nu există suport pentru această tehnologie. Rețineți că comenzile de mai sus doar indică prezența tehnologiei, nu și dacă a fost activată în BIOS. Pe multe sisteme această facilitate este dezactivată din BIOS. Puteți verifica BIOS-ul pentru a vedea dacă este activată. Veți rula încă un sistem de operare într-unul existent; asigurați-vă că aveți suficiente resurse, mai precis memorie, spațiu pe disc și putere de procesare pentru a lucra confortabil cu ambele sisteme.

Recomandări:

• procesor peste 2GHz
• memorie de 2GB sau mai mult
• spațiu liber pe disc minim 15GB

Cerințe software

Aveți nevoie de pachetele:

   * kvm
   * virt-manager
   * qemu

Foarte multe distribuții Linux oferă aceste pachete. În continuare dau ca exemplu distribuția Fedora.

În Fedora, pachetele se instalează cu yum după cum urmează:

# su -
# yum install kvm qemu virt-manager

Dacă nu ați avut instalat kvm, e necesară o repornire a sistemului pentru activarea KVM.

Crearea unei mașini virtuale

Unealta de care avem nevoie (virt-manager) poate fi pornită din meniul Gnome:

Aplicații->Unelte de sistem->Manager de mașină virtuală

sau

Applications->System tools->Virtual Machine Manager

sau rulând virt-manager într-o fereastră de terminal:

# /usr/sbin/virt-manager

Vedem așa ceva:

Ecranul principal afișează o listă a mașinilor virtuale care rulează actualmente pe sistem. Ar trebui să apară doar una, cea găzduită de sistem. Conectați-vă la aceasta făcând clic dreapta pe ea și alegând „Conectare” (Connect). Câmpul de stare ar trebui să se schimbe în „Activ” (Active) și butoanele „Nou” (New) și „Detalii” (Detalis) ar trebui să devină active, ca în imaginea de mai jos:

Pentru a crea un nou sistem virtual, faceți clic pe butonul „Nou” (New) pentru a porni asistentul de configurare, care arată cam așa:

Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Dați un nume sistemului virtual, fără spații. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Windows se distribuie legal pe DVD-uri, așa că introducem DVD-ul original cu Windows Vista și selectăm CD-ROM sau DVD ca sursă de instalare. Dacă l-am avea ca imagine .iso am putea folosi prima opțiune. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Eu am un procesor pe 64 de biți (Intel Core 2 Duo), nu cred că mai are cineva pe 32, decât dacă a rămas cu un calculator vechi, așa că am selectat x86_64. Se poate selecta și i686. Hipervizorul KVM nu suportă paravirtualizare, așa că opțiunea este dezactivată. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Acum trebuie să configurăm un spațiu de stocare pentru noul sistem. Se poate folosi și o partiție fizică separată de cea pe care a fost instalat Linuxul. Dacă nu aveți, se poate folosi un fișier. Pentru Windows Vista e nevoie de ~12GB la instalare, dar poate mai instalați una două chestii așa că eu am pus 24GB și am debifat opțiunea de a aloca tot spațiul acum. Astfel fișierul va crește pe măsură ce crește Windows-ul permițându-mi să am spațiul liber nefolosit de Windows Vista disponibil în Linux. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Aici se poate configura felul în care se conectează Windows Vista la rețea. Lăsați selectată opțiunea Virtual Network dacă nu știți ce vă trebuie. Astfel va fi creată o rețea locală între sistemul virtual și Linux, iar sistemul virtual se va conecta la internet prin NAT de la rețeaua locală prin placa de rețea a calculatorului. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Avem în față ecranul de configurare a memoriei și a procesorului. Pentru Vista recomand setarea la 1024 a ambelor valori. Lăsați setarea VCPU pe 1. Apăsați „Înainte” (Forward) pentru a avansa la următorul ecran:

Gata cu configurarea, avem un ecran de revizuire a ei și putem apăsa „Termină” (Finish) pentru a porni sistemul nou creat. Din experiența mea, după apăsarea butonului „Termină” o dată, fereastra nu se închide. Nu vă panicați, închideți-o după ce ați apăsat o dată „Termină” de la butonul X din bara de titlu. Reveniți la managerul de mașină virtuală. Din experiența mea, a trebuit să mă deconectez (clic dreapta, Deconectare) apoi să mă conectez din nou (clic dreapta, Conectare) pentru a vedea mașina creată: Dublu clic pe rândul cu Windows_Vista pentru a afișa sistemul. Dacă aveați DVD-ul cu Windows în unitate, ar trebui să vedeți imaginea asta:

Încheiere

De aici vă descurcați, e vorba de o simplă instalare Windows. Dacă folosiți Gnome, adăugați mini aplicația (applet) VM Applet (yum install gnome-applet-vm) pentru a gestiona ușor sistemele virtuale. Dacă nu, puteți porni virt-manager cum am spus mai sus și de acolo porniți Windows Vista oricând doriți. Ghidul prezintă instalarea Windows Vista pentru a demonstra că KVM funcționează și cu cel mai nou sistem de operare Microsoft. Ghidul e valabil și pentru Windows XP sau alte versiuni și bineînțeles și pentru alte distribuții Linux, Solaris, etc. Dacă nu sunteți mulțumiți de traducerea virt-manager, nu vă plângeți, ci mergeți pe narro pentru a o corecta!